Prima pagină » Articole » Windows » Tutoriale Windows » Cum se adaugă un folder preferat pe taskbar în Windows 10?
Tutoriale Windows

Cum se adaugă un folder preferat pe taskbar în Windows 10?

Trucul de astăzi vă arată cum se pot fixa folderele preferate în bara de sarcini în câțiva pași simpli.

În Windows 10 foarte mulți utilizatori vor găsi gestionarul de fișiere File Explorer fixat pe taskbar (bara de sarcini din partea de jos a ecranului) în mod implicit. Lansarea File Explorer din taskbar va deschide fereastra Quick Access/Acces Rapid. Trucul de astăzi vă arată cum se pot fixa și alte foldere în bara de sarcini în câțiva pași simpli. 

1. Ce e de făcut însă dacă vrem să deschidem un folder specificat de noi în loc de Quick Access / Acces rapid ?

Urmați pașii de mai jos pentru a fixa în bara de sarcini un folder preferat:

1.1. Creați o comandă rapidă pe Desktop/Spațiul de lucru. Pentru aceasta minimizați toate ferestrele pentru a vedea desktopul.
1.2. Faceți click dreapta pe desktop și selectați New / Nou –> Shortcut / Comandă rapidă

1.3. Apare dialogul Create Shortcut / Creare comandă rapidă
1.4. Apăsați Browse / Navigare (1 mai jos) și navigați la folderul spre care vreți să creați comanda rapidă directă (2).

1.5. În acest tutorial voi crea un shortcut / o comandă rapidă spre un folder cu care lucrez frecvent. Am selectat folderul și apăs pe OK (3 mai sus)
1.6. Calea spre folder este adăugată automat în fereastra Create Shortcut / Creare comandă rapidă
Va trebui să încadrăm această cale între ghilimele (1 mai jos) și să tastăm în față explorer (2 mai jos)

1.7. Apăsăm Next / Continuare (3 mai sus)
1.8. Denumim comanda rapidă cu un nume relevant (1 mai jos) și apăsăm pe Finish / Încheiere (2 mai jos)

Acum comanda rapidă apare pe desktop. Dacă facem dublu-click pe ea, se va deschide folderul spre care am navigat mai sus. Veți remarca faptul că folosește o miniatură/iconiță standard pentru gestionarul de fișiere Windows File Explorer.

2. Ce pot face pentru a personaliza miniatura/iconița asociată cu comanda rapidă nou creată?

2.1. Faceți click dreapta pe aceasta și selectați Properties / Proprietăți
2.2. Faceți click pe butonul Change Icon / Schimbare miniatură
2.3. Selectați o miniatură dintre cele afișate
2.4. Apăsați OK de două ori pentru a reveni la desktop.

3. Cum fixez totuși folderul în taskbar?

3.1. Pentru a fixa comanda rapidă pe bara de sarcini, duceți cursorul peste miniatură și apăsați butonul stâng. 
3.2. Menținându-l apăsat, trageți miniatura peste taskbar până vedeți mesajul Pin to Taskbar / Fixați la bara de sarcini.
3.3. După apariția mesajului eliberați butonul ținut apăsat. Comanda rapidă spre folder apare acum pe bara de sarcini.

3.4. Puteți șterge acum comanda rapidă de pe desktop fără a întrerupe funcționarea celei din bara de sarcini.
3.5. Puteți repeta operațiile de mai sus pentru a adăuga mai multe foldere în bara de sarcini.

4. Concluzii și idei

Fixarea unui folder în taskbar este foarte practică mai ales pentru utilizatorii care folosesc frecvent unul sau mai multe foldere predefinite. Această metodă permite deschiderea rapidă a folderului/folderelor respective, aducând un mic spor de productivitate prin economisirea timpului pe care altfel l-ați aloca navigării până la folderul/folderere de lucru.

Cosmin

Cosmin este un consultant IT independent, pasionat, printre altele, de tehnologiile Microsoft. Între 2014 și 2018, Cosmin a primit anual de la Microsoft titlul de Most Valuable Professional (MVP) pentru Windows, zona Consumer.

Scrie comentariu

Apasă aici pentru a posta un comentariu